Plictiseală

Au trecut tone de zile de când n-am mai scris nimic... Cu cât trece timpul, cu atât mă afund mai tare-n nepăsare şi teamă. Teama că nu voi mai putea schimba nimic din viaţa asta mizerabilă pe care o duc din cauza naivităţii mele. Nu mai am curajul s-o iau d ela început, prefer să tot dau din gura-mi obosită şi să mă aprob în durerea-mi neîmpăcată: nu dau vrabia din mână, pe cioara d epe gard! Şi uite aşa, mai trece o zi, mai trec o mie, eu azi sunt, mâine - Dumnezeu ştie!
M-am săturat şi am obosit rău de tot. Mă doare capul în fiecare zi şi nu ştiu încotro s-o mai apuc. Am crezut că dacă se va pune pe Certificatul ei de naştere, îi va păsa mai mult! Ei, aş, e din ce în ce mai rău şi nu mai am puterea să mai suport aşa o viaţă. Ori iau taurul - sic! - de coarne, ori mă duc dracu'! E mai mult decât o oboseală fizică şi psihică, e una care-mi taie răsuflarea şi-mi dă fiori de moarte pe şira spinării. Dar cui îi pasă?
Bietul meu copil, dacă n-ar fi ea, nimic nu m-ar mai ţine pe picioare...
Cu şcoala mergem destul de bine acum, începutulk a fost mai mult decât înfiorător. Nici nu m-am gândit că va fi atât de greu. Oare şi la mine a fost la fel? Cine să-mi spună? A stat cineva să mă întrebe ce fac? Nimeni! Am trăit singură o viaţă, aşa sunt şi acum, fără un umăr pe care să-mi sprijin oboseala şi să-mi adun puterile. Nimeni! Doar n-o s-o chinui pe fetiţa mea cu ale mele... E aşa de micuţă şi de dulce! Cu toate năzdrăvăniile ei şi lipsa răbdării mele, e o bucurie pe care n-aş fi avut-o niciodată de nu aveam curajul să mă inseminez artificial! De ce naiba l-am pus să-şi pună numele lui de idiot pe Certificatul de naştere?! O greşeală imensă! Acum nu mai pot săpa de el nicicând!
Dar ce să fi făcut? Atâtea răutăţi şi atâta umilinţă nu mai puteam înghiţi. Măcar aşa nu mai sunt discuţii de tot soiul în jurul ei! E iubirea mea, sufletul meu, a doua mea viaţă!
Ce poate avea viaţa mai frumos? Of, de aş putea s-o îndrept pe calea cea bună şi să aibă viaţa frumoasă şi liberă! Cât e de trist, cât e de înnegurat viitorul! Aş fugi peste timp numai ca să văd dacă-i voi fi alături şi n-o voi lăsa singură... Numai ea mi-a dat tot ceea ce putea să-mi dea viaţa mai frumos: iubirea necondiţionată! Urâtă sau frumoasă, slabă sau grasă, sunt mama! Mama pe care o iubeşte frumos şi fără supărare!
E atâta fericire în iubirea ei şi atâta inocenţă! Frumosul e în noi, în sufletul nostru îndrăgit de cineva!
Mai sunt două zile şi merem într-o scurtă vacanţă la mama, la Constanţa. De Crăciun a fost un rahat! De-aia nici n-am avut chef să scriu aici nimic! Mama a luat mobilă nouă la ea în dormitor şi în sufragerie! Să mergem s-o vedem ca să s ebucure alături de noi de realizarea ei!
Aş vrea să fiu mai bucuroasă, dar nu sunt! Mama m-a jignit rău de Crăciun zicându-mi că "îmi bat joc de ea"! Cel mai rău este că nu a chemat-o nimeni cu forţa la mine şi s-a supîărat că nu-i place în Bucureşti şi a dat cu barda!
În fine, nu mă trage deloc inima să merg la Constanţa şi să stau prea mult, dar "tovarăşul" are de făcut o operaţie şi n-am chef să-l aud cum se vaită la telefon că nu poate veni. Ziserăm să mergem la munte, dar e o vreme de tot basmul afară. Plouă-ntr-una şi e tare neprimitoare vremea!
Nu mai am timp să fiu idealistă. Idealul s-a topit cu desăvârşire. E o adevărată durere mută şi surdă în mine, una care-mi sparge timpanele!