Doamne ajută!

Dumnezele, am ajuns la 41 de ani şi tot mă mai minunez de prostia şi răutatea omenească!
Nici că+mi vine a crede cât este de mare şi de persisitentă!
Eu aş zice, parafrazându-l pe Einstein, că prostia e singurul lucru pentru care Universul nu e destul de mare! După ce că suntem nişte frunze în vânt, ne mai şi mâncăm zilele unul altuia precum câinii...
Multă greaţă mi-au produs zilele astea oamenii! Norocul meu cu Alinuţa de la şcoală, mama Alexandrei şi a lui Vlăduţ (un înger de copil!) şi dna Mioara. E aşa naşpa să n-ai niciun om pe care să te bazezi!
Şcoala merge greu. La început, din cauza noului, Alle era încântată. Acum nu-i mai place deloc! Î n fiecare zi duc o adevărată luptă cu ea ca să-şi facă temele... Era prea frumos să fie aşa, ca-n primele zile când venea acasă şi se punea pe făcut temele.
Cred că voi renunţa la mersul în parc, deşi... mi-e milă şi de ea, vreau să se bucure de aer liber.

A început şcoala!

He, de parcă mai am timp să scriu ceva! Mare aglomeraţie în viaţa noastră acum!
Azi am început şi pianul şi a fost tare bine!
Să dea Dumnezeu să fie bine şi să avem noroc de această linişte toată viaţa! Mi-e şi frică să mă bucur...
Revin cu amănunte îndată ce voi reuşi să am mai mult timp!

A început şcoala!

Oh, am atâtea să povestesc! Fetiţa mea a început şcoala! E în clasa a I-a! Nu-mi vine să cred!
O să pun şi pozele cu ea în prima zi şi poate şi filmuleţul...
Acum doar atât... revin cât de curând! Bine că am regăsit adresa! :)))

Marea mea iubire, marea

Vara e bună numai dacă marea ne plimbă pe sarea ei amară, verde şi aromată. Vara e vară atunci când marea îţi mângâie sufletul şi ţi-l îmbărbătează cu zâmbete de valuri. Vara e vară tot timpul anului doar dacă te întorci acasă, lângă mare. Marea e vară şi are un singur gând: să-ţi ţină de cald şi de foame, de gânduri şi de lacrimi, de alint şi de iubire.
Vara e-n mine doar dacă am înotat în mare. Acum e vară şi la mine, chiar dacă ochii-mi plâng adesea melancolici şi trişti.

Amintiri amare

!

Ce fel de şofer eşti?

What Kind of Driver Are You?

Re-take this test

Mihaela, you are a Stylish Driver

Do people ever mistake you for being a model? Because you could have stepped right out from the pages of Vogue! Okay, maybe that's going a bit far. But if there's one thing we can say, it's that you're the kind of person who likes to look good all the time, in every way. Can't you just picture yourself behind the wheel of a flashy new car? Any way you choose to roll you're sure to stand out from the crowd. Innovative and self-possessed, you're drawn to glamorous features like alloy wheels and killer stereo systems, and we can't blame you!

Now and then you prefer to veg out in your comfiest pajamas just like anyone else. But when it comes to the open road, it's obvious that a really stylish car is exactly what you need to turn an ordinary day into a head-turning one. Now that's a style you can't afford not to have!

S-au dus zilele...

Aşa deci şi prin urmare, asta-i viaţa, o nimica toată!
Deja-s 40 de zile şi lumea nu mai ştie că cel care a trăit... a fost pe aici, pe lume... Ca atunci când încă n-a venit... Totul e să trăieşti... clipa... Mai contează cum? Oare de ce ar conta?
Pe cine mai interesează ce ai făcut? Doar dacă eşti Einstein, Michelangelo sau cel puţin Mozart, mai ai vreo şansă... Dar o dată născuţi ei, cine mai are şanse?
Lumea este o viziune, una d emoment, o trecere în revistă, un gând. Lumea este o realitate
atâta timp cât tu eşti real, altfel dispare. Doar cei care rămân mai ştiu cât de greu le vine să întâmpine moartea!
E atât de neserios să fii om. Mai bine am fi nişte animale pur şi simplu!
Niciodată nu e prea târziu sau prea devreme, totdeauna e definitiv!

Deja o lună...

Iată, e deja o lună de când nu mai sunteţi aici. Poate că sunteţi altundeva... Mi-ar plăcea să cred că fumaţi o ţigară împreună cu tata şi îi spuneţi ce facem noi, aici, de când el nu mai e...
Oameni dragi pleacă lângă mine, pe ârnd, iar golul din jurul meu e din ce în ce mai mare şi adânc...
Avea tata o vorbă: nu de cel care se duce e greu, ci de cei care rămân să-l plângă! Şi... aşa e!

Ultimul cuvânt

Scriu ultimul cuvînt
spre tine
după ce din întregul
care-am fost au rămas
frînturi,
amintiri ce se succed
doborîtoare spre un contemporan
ce mîine poate-mi va zîmbi
Ce faci acum?
Departe cu gîndul la mine,
cu fruntea
cu buzele
ce-acum îţi sunt nevăzute aproape:
doar atingerea lor uşoară mai
trăsare pe mîna mea
pe ochi, pe frunte, pe sîni...
Să cred că-ntr-un mîine ne vom revedea?
sau într-un azi devenit ieri
Dar dacă sorţii îi suntem efemeri
iar gura ta mă va săruta
pe gura alteia?
Să mai aştept?

Amintiri din cimitir

Da, un titlu lugubru..., dar în realitate nu e nimic mai dureros şi mai incorect! Azi am venit să vă aduc flori şi să aprind o lumânare, deşi normal era să vă felicităm şi să vă spunem : să trăiţi cu numele, a trebuit să spunem Dumnezeu să-l odihnească! Am avut onoarea s-o cunosc pe delicata si distinsa dnă Pruteanu si am incercat s-o incurajez, dar era ca o stană de piatră! Să sperăm că Dumnezeu îi va da putere să treacă peste aceste zile cumplite şi va putea duce mai departe relizările soţului d-ei!

Poezie de dor

Ce trist e totul pe aici
când nimeni nu mai vine
să scrie pentru ca-ntr-o zi
nici mâine să mai fie...
Era un loc, o cafenea
fără cafele multe,
doar fumul greu şi ţigarea
se mai vedeau oculte.
Adusu-mi-ai un veac de cărţi
pe rafturi şi pe frunte
iar acum zaci, înert, în jos
în frig şi-n grund şi-n frânte
gânduri ce-au rămas cu verde
să ne-nfrunte.
Mai strig, dar nu am glas destul
să mai auzi de mine
şi-aş spune-acum, dar nu ştiu cui
ce dor îmi e de tine!
Şi-atunci doar scriu.
Atâta ştiu, să strig cu litere mărunte:
de ce te-ai dus? de ce nu vii?
cu întrebări mai multe!
Acum e greu, dar mâine-i crunt,
poimâine-i şi mai dureros
când văd că-n praf tu te-ai întors
iar lumea-i mai pe dos!
Nici lacrimi calde nu mai am,
nici frunte să măd oară
te-ai dus de tot, iar eu pe geam
privesc, mai pot, afară!

Iată, Domnule Profesor, mâine-s deja Floriile, iar Paştele stă să bată la uşă, nemaivorbind de faptul că vine 23 aprilie şi mie-mi vine să mă ascund... Nu pot crede că vin toate astea fără dv. E mai mult decât trist, e dureros şi nedrpet ce vi s-a întâmplat! E anormal ca la 60 de nai să vă stingeţi în braţele medicilor! Iată, Simfonia nr 5 e pe rol acum, parcă-i un destin semănător cu al dv.!
Mă simt de o mie de ori mai singură acum. Cu cât trece timpul, cu atât sunt mai îngrozită că nu voi mai avea niciun sprijin aşa cum eraţi dv., din depărtarea internetului, o mână-ntinsă către eter. Dumnezeule, unde va merge viaţa mea?
Credeam că nu va veni acestă zi, credeam că eu mă voi topi şi nimeni nu va şti...
Ce mai e de făcut acum? În afară de lacrimi şi dor, nimic nu vă mai întoarce aici! La noi!
Azi am cumpărat Istoria literaturii române contemporane, a prietenului dv., domnul Alex. Ştefănescu. Deja am citi din ea şi-mi place. Chiar dacă are o atitudine foarte critică la adresa comunismului, domnul Alex. Ştfeănescu are un stil foarte elegant, plăcut şi educativ. Am decis să dedic această carte fetiţei mele, să-i poarte noroc la toamnă! Va începe şcoala şi eu nu mai am cui să-i spun ce face la şcoală, unui Profesor care să mă ajute s-o îndrum... Abia aşteptam să am bătăi de cap cu temele ei şi să apeleze la dv.! E mai mult decât nedrept, e incorect!
Domnule Profesor, unde sunteţi? Şi când eram pe lângă Universitate mă gândeam la dv.! Nu pot concepe că vin acasă, iar pe Forum nu mai e scrisul verde! Această culaore pe care nu ştiu dacă am plăcut-o foarte tare vreodată, acum îmi lipseşte efectiv!
Toţi cei de acolo vă duc lipsa, vă caută, vin şi scriu, parcă aşteptându-vă!

Amintiri de moment

Ieri am cumpărat Jurnal secret de Alex. Ştefănescu. L-am citit pe nerăsuflate şi am râs cu poftă aşa cum n-am mai făcut de sute de ani! Poate că râdeam cât mai tare ca să mă asigur că n-am murit şi eu, poate e chiar o carte ce este scrisă cu un simţ al umorului de o fineţe rară şi de un bun-gust desăvârşit, poate că era tot ceea ce-mi trebuia în zielele acestea de doliu.
Am cumpărat cartea pentru că ştiam că Alex. Ştefănescu era prieten cu George Pruteanu şi sigur aş fi citi ceva despre acesta din urmă, cel care ne-a umbrit şi înnorat primăvara acestui an! Este o carte în care apare şi George Pruteanu, dar foarte puţin, iar termenii sunt destul de critici. Păcat că politica desparte oamenii de valoare! Stilul "alexandrian" (sic!) e fascinant! În fiecare cuvânt e atâta semnificaţie că adesea mă gândesc că am citit - de fapt - o carte de 500 de pagini, nu de 230! Acest stil îmi aminteşte de citatul pe care-l prefera Domnul Profesor: Non multa sed multum!
Aseară plecasem după "Cronica unei mari dezamăgiri" de George Pruteanu, dar m-am ales cu Jurnalul secret (bestial!) şi Jurnal portughez şi alte scrieri de Mircea Eliade! Chiar dacă n-am găsit cartea Domnului Profesor, îi sunt datoare, iată, am ajuns să citesc în continuare cât se poate de mult pentru creierul meu mic!
Sper să am ocazia să-i dau din acestă sete fetiţei mele atât de mici! Oh, Doamne, fă să-i fiu alături! Amin!

Vorbe şi fapte

E iar duminică, aşa cum spunea Octavian Paler, cea mai urâtă zi a săptămânii pentru mine. Dv., Domnule Profesor, nu mai sunteţi să-mi ţineţi de urât în astfel de zile, probabil voi face un obicei în a vă scrie pe blog-ul meu sau a merge la cimitir (deocamdată am înţeles că nu e bine să merg până nu trec 40 de zile de la ziua aceea odioasă în care aţi dispărut subit, aşa cum dispare o hărtie aruncată-n coşul de gunoi!).
Nu am idee de câte zile voi avea nevoie să-mi revin... Timpul este un vindecător, dar poate fi şi "erodator". La cât de tristă şi debusolată sunt eu, m-aş mira să lucreze în favoarea mea.
Îmi amintesc de primele noastre "discuţii" electronice. Ţineaţi foarte mult la puterea gândului, la mintal, la autodeterminare prin crearea unei lumi interioare capabilă să ne lumineze şi zilele negre. Un fel de "gânduri albe" pentru "zile negre". Acum am nevoie de acele gânduri şi cuvinte, îmi doresc să mi le amintesc pentru a nu îngropa în tihna uitării patru ani de "interconexiune" mintală.
Puţină lume ştie cât de romantic şi de sensibil eraţi la frumos. Parcă văd versurile şi citatele pe care le "aplaudam" împreună prin intermediul gândurilor comune. Fiecare rând pe care-l scriam avea un sens, o menire, o judecată. Multe lucruri am avut ocazia să învăţ, păcat că persoana aceea malefică a stricat totul. Întotdeauna există pe pământ ceva rău care să curme sau să distrugă ceva frumos.
Lumea asta era prea mică pentru dv., pentru erudiţia şi puterea de dăruire pe care o aveaţi, lumea acesta era prea mare pentru ca acestă putere s-o facă mai bună. Mulţi oameni de cultură au încercat să-nlăture "mezelicurile" vieţii "comunitare". Din păcate, din ce ăn ce mai puţini reuşesc s-o facă.
Îmi amintesc de primul articol pe care l-am scris pentru o revistă electronică. Cu câtă răbdare l-aţi citit şi corectat. V-a plăcut. A fost un articol bun, au urmat şi altele la fel de bune, dar aceeaşi persoană malefică a făcut ca aceste realizări ale mele să cadă în desuetudine, influenţându-vă deciziile. Păcat! Singura mângăiere pe care o am este că, în ultimele momente de viaţă pruteniană, m-aţi înţeeles şi v-aţi convins cât de mult v-am admirat şi respectat, indiferent de greşelile pe care le-aţi făcut la imboldul altora. Nu ştiu dacă nu mă-nşel, s-ar putea ca "viaţa pruteniană" să continue şi să rămână-n istoria aceasta, istoria numelor importante.
Să dea Dumnezeu ca măcar cu atâta să ne alegem... Somn blând, Domnule Profesor!

Amintiri concrete

Stimate Domnule Profesor, a trecut mai bine de o săptămână şi viaţa e la fel. Summit-ul şi-a luat papucii şi a plecat aşa cum a venit ("mult zgomot pentru nimic")... Tocmai am apăsat pe telecomandă şi am dat de dv. pe B1, mă uit la emisiune şi revin... Doamne, nu pot crede că vă văd acolo şi dv. aţi plecat! Nici măcar n-aţi apucat să aflaţi că n-aţi trăit degeaba... Oare vor învăţa şi ceilalţi tineri cum trebuie să fii cult? Sunt sceptică. Of, de-ar înţelege tinerii măcar un sfert din ce îi sfătuiţi în emisiune! Mi-e teamă că prostul gust şi non-valoarea vor fi singurele teorii acceptate.
Dar poate că aşa a fost totdeauna, mulţi chemaţi, puţini aleşi... Habar n-am de ce din cei aleşi, dv. a trebuit să dispăreţi aşa, ca şi când s-ar fi tăiat filmul la cinema! Sunteţi atât de viu acolo! Şi vorbeaţi exact de cele patru scânduri şi de clipele noastre de viaţă dintre veşnicii...
Şi aţi încheiat zâmbind: zâmbeşte, mâine va fi şi mai rău... (Murphy).
Incredibil, tocmai vă scriam aici, şi deodată mi-a venit să schimb canalul, parcă mi-aţi fi transmis să mă uit la televizor... Suntem atât de mici în lumea asta mare!
V-am cunoscut aşa cum puţini oameni v-au cunoscut. Ştiu că am avut divergenţe, alimentate - din nefericire - de răutatea celor din jur. Vă mulţumesc, Domnule Profesor, că mi-aţi dat ocazia să aflu pentru ce trebuie să trăiesc, pe ce drum trebuie să-i îndrept paşii fetei mele şi cum trebuie să aduc lumina în vieţile noastre! Şi, mai ales, vă mulţumesc că, pe patul dv. de spital, aţi mai avut puterea să-mi scrieţi: "Vorbele dv. sunt foarte binefăcătoare!" Dumnezeule, nu pot crede nici acum, am fost la doi paşi de dv. în acea zi, erau ultimele dv. ore pe acest pământ, ultimele ore între veşnicii. De-aş fi ştiut măcar...
Domnule Profesor, ne vom petrece şi noi "clipele între veşnicii" până ce veşnicia ne va uni!
Dumnezeu să vă dea odihna veşnică şi nouă mintea de pe urmă...

Ultima felicitare nedeschisă

Ultimele cuvinte necitite

Muzica gândurilor

Momentos Lyrics De noche nos pas
De noche nos pas
hablando de mil cosas por hacer
hablando de mil cosas por hacer
y a veces en peque
y a veces en peque
llegaba a amanecer.
llegaba a amanecer.


Y siempre amanecia con un beso y t
Y siempre amanecia con un beso y t
despu
despu
y yo me desped
y yo me desped
so
so


Par
Par
quer
quer
prendido de tu vida
prendido de tu vida
y t
y t
el mundo parec
el mundo parec


Ya ves que todo pasa,
Ya ves que todo pasa,
qui
qui
ya ves que poco queda del ayer
ya ves que poco queda del ayer
apenas los recuerdos
apenas los recuerdos
momentos que no vuelven otra vez.
momentos que no vuelven otra vez.


Te acuerdas de las veces que dijimos,
Te acuerdas de las veces que dijimos,
que nada nos podr
que nada nos podr
el viento que escuchaba tus palabras
el viento que escuchaba tus palabras
cantaba tu cantar.
cantaba tu cantar.


Y yo me cobijaba por tu cuerpo,
Y yo me cobijaba por tu cuerpo,
y tu echabas los sentidos a volar
y tu echabas los sentidos a volar
perdidos en la noche y el silencio
perdidos en la noche y el silencio
so
so


La vida se hace siempre de momentos,
La vida se hace siempre de momentos,
de cosas que no sueles valorar
de cosas que no sueles valorar
y luego cuando pierdes
y luego cuando pierdes
cuando al fin te has dado cuenta
cuando al fin te has dado cuenta
el tiempo no
el tiempo no
te deja regresar.
te deja regresar.


Ya ves que todo pasa,
Ya ves que todo pasa,
qui
qui
ya ves que poco queda por contar
ya ves que poco queda por contar
apenas los recuerdos
apenas los recuerdos
momentos que no vuelven nunca m
momentos que no vuelven nunca m


English translation:
English translation:
Moments
Moments


At night we spent the hours
At night we spent the hours
speaking of thousand things to do
speaking of thousand things to do
and sometimes the small discussions
and sometimes the small discussions
last till dawn arrives.
last till dawn arrives.


And always it came with a kiss and you,
And always it came with a kiss and you,
later prepared a coffee
later prepared a coffee
for me and I left every day
for me and I left every day
dreaming about returning.
dreaming about returning.


We stopped time day by day
We stopped time day by day
wanted to discover every time
wanted to discover every time
of your life
of your life
and it seemed like you brought
and it seemed like you brought
the world to our feet.
the world to our feet.


Or you see that it all happen,
Or you see that it all happen,
who would say or you see that little
who would say or you see that little
it is left of yesterday as soon as
it is left of yesterday as soon as
the remembered moments do not
the remembered moments do not
return anymore.
return anymore.


You remember the times that we said,
You remember the times that we said,
that nothing could separate us
that nothing could separate us
the wind that listened to your words
the wind that listened to your words
sang your singing
sang your singing


And I sheltered myself with your body,
And I sheltered myself with your body,
and you threw our senses to fly
and you threw our senses to fly
lost in the night and the silence
lost in the night and the silence
we dreamed to dream.
we dreamed to dream.


The life is always made of moments,
The life is always made of moments,
of things that usually you do not value
of things that usually you do not value
and soon when you lose
and soon when you lose
when in the end it has occurred
when in the end it has occurred
you count the time that does not
you count the time that does not
allow you to return.
allow you to return.


Or you see all that happens,
Or you see all that happens,
who would say
who would say
you see how little there is
you see how little there is
to tell as soon as the remembered
to tell as soon as the remembered
moments never return anymore.
moments never return anymore.

Muzica gândurilor

varianta Boccelli:

Muzica gândurilor

Les Feuilles Mortes

Mireille Mathieu

Composição: Indisponível

Oh! Je voudrais tant que tu te souviennes
Des jours heureux où nous étions amis
En ce temps-là, la vie était plus belle
Et le soleil plus brûlant qu'aujourd'hui
Les feuilles mortes se ramassent à la pelle
Tu vois, je n'ai pas oublié
Les feuilles mortes se ramassent à la pelle
Les souvenirs et les regrets aussi
Et le vent du Nord les emporte
Dans la nuit froide de l'oubli
Tu vois, je n'ai pas oublié
La chanson que tu me chantais.

C'est une chanson qui nous ressemble
Toi qui m'aimais et je t'aimais
Et nous vivions tous deux ensemble
Toi qui m'aimais, moi qui t'aimais
Mais la vie sépare ceux qui s'aiment
Tout doucement, sans faire de bruit
Et la mer efface sur le sable
Les pas des amants désunis.

Les feuilles mortes se ramassent à la pelle
Les souvenir et les regrets aussi
Mais mon amour silencieux et fidèle
Sourit toujours et remercie la vie
Je t'aimais tant, tu étais si jolie
Comment veux-tu que je t'oublie
En ce temps-là, la vie était plus belle
Et le soleil plus brûlant qu'aujourd'hui
tu étais ma plus douce amie
Mais je n'ai que faire des regrets
Et la chanson que tu chantais
Toujours, toujours, je l'entendrai!

C'est une chanson qui nous ressemble
Toi qui m'aimais et je t'aimais
Et nous vivions tous deux ensemble
Toi qui m'aimais, moi qui t'aimais
Mais la vie sépare ceux qui s'aiment
Tout doucement, sans faire de bruit
Et la mer efface sur le sable
Les pas des amants désunis.

Muzica gândurilor

Mireille Mathieu - Je Ne Suis Rien Sans Toi lyrics

Artist: Mireille Mathieu lyrics Album: Other Song Lyrics Title: Je Ne Suis Rien Sans Toi

Print Correct

En quelques mots, tu as tout brisé
Effacé mes rêves, trop peu, pour être vrai
Aujourd'hui, c'est fini
Car dans ta vie, il y a déjà
Un autre amour, plus fort que moi

Mais moi, je ne suis rien sans toi
Mais moi, j'ai tant besoin de toi
Ma vie, je l'ai gardé pour toi
Pourtant, je ne suis rien sans toi

Non rien qu'une enfant, c'était un jeu
Il faut maintenant partir, et nous dire adieu
Et laisser, le passé
Le temps viendra, tout effacer
Le monde est grand, pour oublier

Mais moi, je ne suis rien sans toi
Mais moi, j'ai tant besoin de toi
Ma vie, je l'ai gardé pour toi
Pourtant je ne suis rien sans toi

Muzica gândurilor

Je pense à vous quand je m'éveille

Et de loin je vous suis des yeux,

Je vous revois quand je sommeille

Dans un songe mystérieux

Le seul bonheur auquel mon coeur aspire

C'est d'obtenir un aveu des plus doux

Voilà, voilà ce que je veux vous dire

Mais hélas ! j'ai trop peur de vous.

Quand je guette votre passage

Lorsque j'espère enfin vous voir

Je me dis par un doux langage

Aujourd'hui je veux l'émouvoir...

Je veux, je veux, dans mon brûlant délire

Dire je t'aime en tombant à genoux...

Voilà, voilà ce que je veux vous dire

Mais hélas ! j'ai trop peur de vous.

Muzica amintirilor

Muzica amintirilor

La înmormântarea Profesorului

M-am gândit mult, domnule profesor, dacă e bine să vin la înmormântare. Mă gândeam la fetiţa mea că nu va suporta situaţia, dar am riscat. Şi am venit să vă însoţim pe ultimul drum...
Ştiu, dv. nu aţi fi vrut să vină nimeni, să nu plângă nimeni, să treceţi neobservat dincolo, în lumea lui Dante, dar ştiam că aşa ceva nu se va întâmpla şi trebuia să vă aduc florile şi să aprind lumânarea promisă doamnelor din forum. Le-am reprezentat pe cele care doar v-au cunosut pe sait şi a fost de ajuns să vă admire şi să vă plângă.
N-a fost foarte multă lume, au venit doar oameni în vârstă, obişnuiţi să vină al fiecare înmormântare unde se miră că cel dus e mai tânăr decât ei sau decât cine ştie ce altă rudă decedată de curând... Îmi pare rău că am auzit ce n-aş fi vrut să aud acolo. La dv. ar fi trebuit să vină numai intelectuali rasaţi şi să spună cuvinte de adio... Cineva a vorbit, dar n-am putu vedea cine. Nu l-am văzut decât pe Paul de România, grupul celor gură-cască era numaros şi inutil, dar se potrivea situaţiei. Moartea unui om ca dv. e atât de inutilă, iar viaţa dv. ar fi fost atât de utilă românilor...
Totul a fost incredibil de real, de trist şi de necrezut. Nici acum nu pot crede că v-am dus flori şi v-am aprins o lumânare, domnule profesor. Cât e de nedrept totul. După ce am învăţat atâtea de la dv., n-aş fi crezut că voi învăţa să şi mor!
Stau cu Bietul Ioanid în faţă. Ştiu că era romanul dv. preferat. Nu-mi amintesc mai nimic din acest roman, şi-l voi citi în memoria dv.
Dumnezeu să vă dea liniştea pe care n-aţi avut-o pe pământ! Amin!

Amintiri corecte

Domnului profesor, cu drag

Motto: Între înger şi demon
Era tot un Om

Acum e târziu şi primăvara bate
la uşa curcubeului nătâng
s-a dus cu frigul şi nu mai răzbate
cuvântul drag al profului. Plângând

îmi iau "Adio" de la cel pe care
adesea l-am urmat în lupta sa...
O mângâiere bună,-nainte de plecare
mi-aş mai dori pe frunte, de la Măria sa.

A fost cel pentru care cuvântul e un rege
cel care cu Cervantes la mori s-a tot rugat
să-nvingă cu puterea minţii, cortege
funerare, ale prostiei, de care - încet - s-a-mpiedicat.

Colegul ce adesea pe net s-a arătat
Profesorul luminii şi culturii care
tot timpul a crezut şi dârz le-a apărat.
Un Om, o viaţă, ce-a dat-o cu mirare

adesea făr' să-nterbe "de ce?"
"dar cum?", "şi când?", "şi pentru ce?"...
Acum el a plecat...
să ne păzească de sus, din cerul înstelat.

Adio, domnule profesor!

La moartea lui George Pruteanu

A murit ultimul apărător al limbii române,
Pe neaşteptate, ca un arhaism împuşcat,
Ce mai rămîne, Doamne-Dumnezeule, ce mai rămîne
Decît gramatica de care ne-am lepădat?


Şi, uite, nici nu începuse bine anul
Şi cine, oare, s-ar fi putut gîndi
Că într-o seară de martie va muri Pruteanu,
Care avea şi el planuri pentru a doua zi?


Bate inima-n oameni ca toba cea mare,
Pentru plecarea în zilnicul război,
Din care atît de absurd şi de urgent se moare
Şi-n moartea fiecăruia e vorba despre noi.


A murit neliniştitul, militantul, artistul,
O umbră de doliu se-aşează pe fiece verb,
Ne omorîm sîrguincios, cum ne învaţă anticristul,
Ca nişte cazane sub presiune, cuvintele fierb.


Era o zi oarecare, o biată zi oarecare,
Fără nimic premonitoriu, fără nimic special,
Cînd el a simţit că nu-i e bine şi că îl doare
Şi, ca orice om, s-a dus, şi el, pîn-la spital.


Rămăseseră, desigur, probleme nerezolvate,
Dar George o să se-apuce de treabă din nou,
Lipseşte puţin, dar se întoarce de-ndată ce poate,
Ochelarii, stilourile, ceasurile îl aşteaptă pe birou.


Căci el se pregătea liniştit de o bătrîneţe frumoasă,
Şi încă era atît de departe de ultimul act,
Avea treburi la facultate, la bibliotecă, în casă,
Ar fi rîs în hohote dacă-i vorbeai de infarct.


Nu, hotărît lucru, el nu era născut pentru moarte,
Cum nu e născut nimeni dintre atîţia trecători,
Avea grilă estetică, era aici, gîndea departe,
Era un cordial radical de stînga: ori-ori!

Şi, dintr-o dată, între toate poveştile năuce,
Din politică, din sport, din scandalurile de pe cuprins,
O stupidă agenţie de minciuni ne aduce
Vestea de coşmar că George Pruteanu s-a stins.


Fireşte, cum se spune, era prudent să renunţe la ţigară,
Dar asta e, oare, problema cea mai grea,
Din cauza căreia trebuia ca Pruteanu să moară,
Cînd e toxică viaţa însăşi? Să fi renunţat şi la ea?


Nimic nu se mai înţelege. Însă, ceva tot se ştie,
Măcar de-acum încolo, moartea, oricum,
Nu mai are voie să facă greşeli de ortografie,
Cînd profesorul de gramatică pleacă pe ultimul drum.


A murit ultimul gladiator al limbii române,
Substantivele şi verbele s-au înnorat,
Interjecţiile se ridică, de parcă ar vrea să-l îngîne,
Clopotele se-ndoliază, lăcrimează şi bat.


A venit moartea, cu năravurile ei păgîne,
Şi s-a aşezat, cu aroganţa celui mai mare păcat,
Între ziua de azi a lui George şi ziua de mîine,
Între ultimul subiect şi ultimul lui predicat.


Un minut de reculegere, o cană de vin şi-o bucată de pîine,
Pentru parastasul iluminat, pentru parastasul înlăcrimat,
Al ultimului subiect şi al ultimului predicat.
Predicat fără subiect! Noi fără el! Subiect fără predicat!

Adrian Păunescu
27 martie 2008

Amintiri corecte

Acum aproape un an a fost Octavian Paler, acum veţi fi dv., la Muzeul Literautrii Române! Mâine, acolo vom putea să ne luăm "adio" de la rpofesorul limbii române! V-am întrebat la un moment dat dacă vă este frică de moarte şi mi-aţi zis, că vă e teamă de cele ce nu vă va mai da ea, puterea cuvântului. E o lumină orbitoare acolo sau doar un întuneric definitiv şi decisiv?
Domnule profesor, nici nu ştiţi cât a plâns Adrian Păunescu când a aflat că nu mai sunteţi!
Şi nici nu veţi şti!
Ultimele cuvinte pe care mi le-aţi adresat: Vorbele dv. tonice sunt foarte binevenite, GP, 27.03.2008, cu câteva ora înainte să ne părăsiţi!

Amintiri corecte

Iată, e deja a doua seară de când nu mai am unde să scriu. Forumul e de neaccesat. Probabil că foarte mulţi vin acum acolo... Aşa de mulţi că l-au blocat.Când ne-am cunoscut, era la fel. EWraţi foarte necăjit din cauza asta. S-ar putea ca şi Marius să mai fie o cauză. A vorbit cu Sorina să-l copieze şi să-l arhiveze. Ne e teamă să nu-l pierdem, el, saitul, e cel ce ne-a rămas în locul dv.
Mai ţineţi minte, domnule profesor, când vă scriam şi eraţid e acord cu mine? Când spuneam că mai bine trăiesc 50 de ani ca un vultur, decât o sută ca o cioară! Şi câtă dreptate mi-aţi dat, chiar şi aseară asta aţi făcut, aţi dovedit că aţi trăit ca un vultur... Dar nu mă pot opri să nu mă întreb: dar de ce cioara trebuie să trăiască o sută de ani, iar vulturul doar 50?! Acum nu-mi mai convine că mi-aţi dat dreptate fiindcă acum dv. nu mai sunteţi şi nu-mi vine să cred!
Dar când v-am spus că e bine să încercaţi să mâncaţi mai mult şi să fumaţi mai puţin, mai ştiţi? Tot timpul m-am temut să nu păţiţi ca tata... ştiţi doar, de ce ţi-e frică, nu scapi! Nu v-am încurajat să renunţaţi la fumat, dar v-am zis că ar fi bine să le mai răriţi... şi aţi promis că vă veţi mai gândi, dar nu v-aţi mai gândit şi acum e prea târziu.
Deşi nu mai sunteţi, tot vreau să vă scriu, domnule profesor. De aproape 4 ani am învăţat să vă scriu, să scriu acolo, în veveve.pruteanu.ro, e ca un drog. Voi putea să supravieţuiesc oare?

Domnule profesor, deşi toţi spun că nu mai sunteţi, eu vreau să vă scriu. Să vă spun că-s măcar consolată de gândul că v-am fost alături şi v-am încurajat şi ne-am luat Adio! în termeni prietenoşi.
Aţi plecat din viaţa noatră, internaută, aşa cum a plecat tatăl meu din viaţa mea pământeană, dus la spital, pe poarta Infernului final. Da, ştiu, o să-ţi spuneţi că scriu aşa cum mă ştiţi de atâta timp şi că e "în stilul meu" acest omagiu, în stilul meu patetic şi pesimist.
Dv. vă puteţi imagina că eu mâine, oh, deja azi!, nu voi mai avea unde să scriu?
De trei zile nu sunt în apele mele. Simţeam că ceva rău se va întâmpla. Mie mi-a fost foarte rău luni, AM VRUT SĂ VĂ SCRIU ŞI SĂ VĂ SPUN, AŞA CUM AM FĂCUT ADESEORI ŞI M-AŢI ÎNCURAJAT, dar ceva m-a făcut să renunţ, de parcă n-aş fi vrut să vă întristez sau, poate că eram prea obosită de semileşinul prin care am trecut şi n-am mai avut puterea să-mi maintesc de el. Voiam să uit... Aşa am simţit, că nu trebuie să scriu de boală. La nici o zi, v-a fost rău şi aţi venit în continuare pe sait, şi ne-aţi scris ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Doar ne-aţi dat de înţeles că nu sunteţi într-un loc prea grozav şi atunci am înţeles: eraţi la spital! E singurul loc în care ştiu că nu v-aţi fi dorit niciodată să ajungeţi (atunci când eram dărâmată de moartea tatălui meu, v-am povestit cum a murit şi dv. aţi avut amabilitatea să mă îmbărbătaţi, dar v-aţi şi spus temerea în legătură cu spitalul). Am fost atât de surprinsă să vă ştiu acolo, am crezut că iar aţi avut probleme cu stomacul, şi - în loc să-mi spuneţi adevărul -, aţi spus că da, e tot stomacul...). Câtă tărie de caracter să aibă un om în pragul disperării? Când l-aţi pierdut pe Miţubişi, sunt doar câteva luni, aţi fost atât de afectat, dar n-aţi lăsat nicio secundă să se vadă suferinţa din sufletul dv.!
Îmi amintesc când v-am cunoscut, domnule profesor... Era cu puţin înainte de ziua dv. de naştere, acum trei ani, vă strângeaţi lucrurile de la Senat. Nu mai fuseserăţi numit senator şi eraţi necăjit şi vă simţeaţi trădat. Venisem cu o carte: "Femei celebre", de Arina Avram, mi-aţi zis că e o fostă studentă a dv.
Eu eram cu fetiţa mea de trei ani, care vă privea curioasă. Acum are 6 ani şi a fost speriată când m-a văzut că plâng şi i-am zis că aţi murit, dar ce ştie ea? M-a văzut atât de tristă şi m-a rugat să nu plâng..., abia a putut adormi...
Ţin minte că aveaţi probleme cu saitul şi eraţi supărat. Numai noi, forumiştii, ştim cât de mult aţi iubit saitul acela! Numai noi, forumiştii, ştim cât de mult aţi apreciat oamenii obişnuiţi. Aţi fost singurul interesat să ne aflaţi părerea, domnule profesor!
Am vorbit puţin de mine, de faptul că mă vedeţi ca pe un om-insulă... Încercam să scap de emoţii, dar nu reuşeam... Mi-aţi dat câteva sfaturi şi am plecat. Ca şi la venire, la plecare (după ce ne-aţi condus până la uşa Senatului) mi-aţi sărutat mâna! Aţi fost ultimul galant pe care l-am întâlinit în viaţa asta atât de scurtă şi de nedreaptă!
Acum sunteţi în lumea lui Dante şi aş vrea să vă fie bine, chiar dacă acolo lumina a amuţit!
Şi noi am amuţit, domnule profesor, am amuţit de durere! Dincolo de ecran, nu mai vine nimeni să scrie, cu verde, răspunsuri pentru noi, cei mai înrăiţi prutenişti! Adio, domnule profesor, dar rămâneţi cu noi!

Adio, domnule profesor Pruteanu!

Scumpete mică!

Noapte blândă

Sugrumă viaţa nemuriri precare
Plecate stau iluzii mai amare
Zac zilele pe gândurile nopţii
Sunt doar preludii blânde ale morţii.

Adio, viaţa mea-nşirată
Te las păgână şi nemăsurată
Îţi dau răgazul să mai spui şoptit:
Mai stai: sunt zile ce n-au mai venit!

De vor veni ca nopţile cu lună
Când ziua-mi pare doar o mătrăgună
Cui îi necesită aste ore faste
Dacă-au pierit iubiri atât de caste?

Adio, deci, rămâi de tot cu bine
Nu-ţi face griji, eu voi pleca la tine
Să rup şi ultima grădină ofilită
Şi să sădesc statuia-ncremenită!

O zi bună!

SEXY & HOT COMMENTS

CLICK HERE!

E doar o stea

Ochiul meu nu va vedea
Cum viaţa mea nu va mai fi
Şi nu voi şti, da, nu voi şti
Că eu am fost în umbra mea.

Urechea mea nu va gândi
Că glasul meu a încetat
Ci ea va şti că deodat'
Tot ce a fost se va topi.

Şi gura mea se va căsca
Adâncă-ntr-un surâs amar
Va căuta cu atâta har
Să tacă şi să spună-n ea:

Atâta drum pentru nimic.
Valiză pusă într-o stea!

Poveste de noapte

Cărările bat cuie
peste paşii apuşi în ţărână.
Umbre de noapte adorm
printre frunzişul legănat
de razele lunii.
Pădurea-i un somn liniştit,
doar bufniţele-i mişcă
pleoapele-i visânde.
Dincolo de margini
se aud şoaptele valurilor
spumegânde:
Marea-i un vis zbuciumat,
albastru şi nătâng...
Uriaşul adormit
mângăie - leneş - frunţile
încercate de viaţă...
E cântecul lui de leagăn.

Adorabila minciună

Adorabila minciună
Ne dă aer şi ne-ndrumă
P-un traseu pavat cu humă
Bea, Grigore, mătrăgună!

Ai necazuri? Nu-i nimic!
Faci ce faci şi-ntr-un ibric
Adună-ţi tot zaţul care
îţi ghiceşte-n fiecare

drumul ce-l vei ocoli,
groapa plină de noroi,
vântu' împrăştiat în noi,
oamenii... ce-i vei şcoli.

Ziua plină de copii
viaţa goală şi pustie
amânările-n chindie...
"De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?"...

Gândurile mele...

De-a lungul existenţei mele "zbuciumate" am găsit de cuviinţă să arunc niscaiva cugetări pe saitul pruteanu.ro. Le grupez, acum, aici:

1. Sufletul nu poate plăti "prime de asigurare"! (4.05.2005);
2. Pînă şi-n "exportul" de tăceri există o nesăbuinţă. (9.05.2005) (da, dar nu lasă dovezi - 14.01.2008);
3. Tăcerea este cuţitul pe care-l poţi învîrti în rană. Răspunsul tăios este cuţitul cu care tai beregata celuilalt suflet. (9.01.2006);
4. Viaţa este păcăleala de mai scurtă sau mai lungă durată a morţii... (10.01.2006);
5. Toţi oamenii-s demni de luat în seamă, dar nu tuturor trebuie să li se acorde credibilitate. (02.02.2006);
6. Discreţia este apanajul sufletelor nobile. Dar cine a mai auzit de nobili în zilele noastre? (10.02.2006);
7. E proastă femeia care crede că un bărbat este în stare să-i fie bun prieten. (12.05.2006);
8. Cel mai rău lucru care i se poate întîmpla unui om în viaţă este faptul că nu este decît un lucru! (29.07.2006);
9. Dacă ai trăit clipa morţii, viaţa-ţi va fi doar o teamă. (2.10.2006);
10. Înţelepciunea te-nvaţă că soarele va răsări şi fără tine într-o bună zi. (4.10.2006);
11. Furia îţi dă putere, dar şi dureri de cap. (3.11.2006);
12. A trăi este o artă... arta de a-nvăţa să mori! (18.01.2007);
13. Cînd nu te mai sperie moartea, înseamnă că ai murit de mult. (4.03.2007);
14. Deşi cu sîrg eu mi-am creat un scut
Se dovedeşte - veros - că viaţa-i un
anacol ut! (16.05.2007);
15. Ura-i prosteşte pînă şi pe cei care se cred "fo(a)rte"... culţi. (9.06.2006);
16. Prostia nu doare, ci-i pedepseşte pe cei din jur. (4.08.2007);
17. Copilăria este inima tuturor vîrstelor. (15.08.2007);
18. Suferinţa te face om şi te apropie de animale. (26.08.2007);
19. Iubirea te-nalţă-n ochii oamenilor de valoare şi te coboară-n ochii celor mici la suflet. (28.08.2007);
20. Iubirile m-au dezamăgit, urile niciodată!
Vrei fidelitate? Urăşte! (31.08.2007);
21. Dacă Dumnezeu ar vedea ce a creat s-ar sinucide! (1.09.2007);
22. Mors omnia vincit! (6.09.2007);
23. Am pierdut adesea răsăritul soarelui fiindcă dormeam; am ales să văd doar apusul... (14.09.2007);
24. Înţeleptul uită jignirile şi-şi aminteşte binefacerile. (5.10.2007);

Roma 2003