Incredibil!

Ce uitare s-a aşternut peste acest blog şi cu câtă nerăbdare am căutat să-l regăsesc... E aşa frumos şi bine să ştii că, undeva, într-o ladă cu amintiri, mai există ceea ce ai simţit şi ai trăit cândva...
"Carevasăzică" sunt aproape doi ani de când n-am mai cochetat cu literatura, cu ceea ce am considerat că mă reprezintă cel mai bine. Poate că se va schimba ceva.
E foarte mult de atunci, zilele zboară repede aici şi greu la mine-n suflet.
Sunt lucruri foarte importante pe care le-am scris şi simţit la un moment dat, şi triste!
mulţi oameni dragi s-au dus şi nimănui nu-i pasă. Tata spunea că nu e rău de cel care se duce, ci de cel ce rămâne să-l plângă! Tata... bietul meu tată!