Vorbe şi fapte

E iar duminică, aşa cum spunea Octavian Paler, cea mai urâtă zi a săptămânii pentru mine. Dv., Domnule Profesor, nu mai sunteţi să-mi ţineţi de urât în astfel de zile, probabil voi face un obicei în a vă scrie pe blog-ul meu sau a merge la cimitir (deocamdată am înţeles că nu e bine să merg până nu trec 40 de zile de la ziua aceea odioasă în care aţi dispărut subit, aşa cum dispare o hărtie aruncată-n coşul de gunoi!).
Nu am idee de câte zile voi avea nevoie să-mi revin... Timpul este un vindecător, dar poate fi şi "erodator". La cât de tristă şi debusolată sunt eu, m-aş mira să lucreze în favoarea mea.
Îmi amintesc de primele noastre "discuţii" electronice. Ţineaţi foarte mult la puterea gândului, la mintal, la autodeterminare prin crearea unei lumi interioare capabilă să ne lumineze şi zilele negre. Un fel de "gânduri albe" pentru "zile negre". Acum am nevoie de acele gânduri şi cuvinte, îmi doresc să mi le amintesc pentru a nu îngropa în tihna uitării patru ani de "interconexiune" mintală.
Puţină lume ştie cât de romantic şi de sensibil eraţi la frumos. Parcă văd versurile şi citatele pe care le "aplaudam" împreună prin intermediul gândurilor comune. Fiecare rând pe care-l scriam avea un sens, o menire, o judecată. Multe lucruri am avut ocazia să învăţ, păcat că persoana aceea malefică a stricat totul. Întotdeauna există pe pământ ceva rău care să curme sau să distrugă ceva frumos.
Lumea asta era prea mică pentru dv., pentru erudiţia şi puterea de dăruire pe care o aveaţi, lumea acesta era prea mare pentru ca acestă putere s-o facă mai bună. Mulţi oameni de cultură au încercat să-nlăture "mezelicurile" vieţii "comunitare". Din păcate, din ce ăn ce mai puţini reuşesc s-o facă.
Îmi amintesc de primul articol pe care l-am scris pentru o revistă electronică. Cu câtă răbdare l-aţi citit şi corectat. V-a plăcut. A fost un articol bun, au urmat şi altele la fel de bune, dar aceeaşi persoană malefică a făcut ca aceste realizări ale mele să cadă în desuetudine, influenţându-vă deciziile. Păcat! Singura mângăiere pe care o am este că, în ultimele momente de viaţă pruteniană, m-aţi înţeeles şi v-aţi convins cât de mult v-am admirat şi respectat, indiferent de greşelile pe care le-aţi făcut la imboldul altora. Nu ştiu dacă nu mă-nşel, s-ar putea ca "viaţa pruteniană" să continue şi să rămână-n istoria aceasta, istoria numelor importante.
Să dea Dumnezeu ca măcar cu atâta să ne alegem... Somn blând, Domnule Profesor!