N-am avut niciodată răbdare... şi iată că-s aproape 14 ani de răbdări năbădăioase transformate-n răbdări îmblânzite... Timpul are un mare mister, dar şi o sigură caliatate... ne transformă-n oaze de linişte sufletele zbuciumate ale tinereţii. Linişte? Huh, cui îi place liniştea? Da. Liniştea e un atribut controversat (şi ca să subliniez titlul blogului, e o controversă plăpândă). Cel puţin al sufletului meu. Nu suport zgomotele, dar nici să-mi aud tristeţea din gând nu-mi place...
Paradox? Poate. Dar e simplu: iubesc gălăgia veseliei, a pasiunii maxime, a învolburării nerutinoase, urăsc plictiseala, "day by day"-ul care ucide viata, oricum dinainte sortită mortii! Dar într-o lume în care aid e ales între siguranţa zilei şi schimbare, ce mai poţi face?
Duci o luptă cu tine însuţi, potrivnică feldeinţei tale, rămasă-n urmă. desuetă şi aparţinând adolescenţei... şi iar te bântuie amintirile stupide, de pe vremea când erai jună şi înconjurată de libertate şi îngrădeli părinteşti...
Dacă tot ne naştem ca nişte frunze-n vânt, d ece n-am avea dreptul să-nfrunzim acolo unde ne place, să-nverzim când ne place şi să-ntomnăm mai spre iarna care nu va veni niciodată?
Bag mâna-n foc că n-o să ştiu niciodată dacă am urmat drumul acela, da, da, acela pe care am mers tot timpul ţinută de mână, de mama! Cum şi-mi zicea de ziua mea, pe 8, gândeşte-te că mama te ţine de mână şi continuă să mergi... Da, dar m-a lăsat coloana şi ficatul are o bilă bolovănoasă, iar rinichii-s "uretaţi", iar un scaun cu rotile mi-ar prinde chiar bine, ca să nu mai simt durerea când merg!
Povesteam cândva, unuia pe care-l crezusem om în adevăratul sens al cuvântului, cum mă simt eu "handicapată" moral fiindcă nu pot răzbi în această lume "hienoasă"... Părea că vrea să-mi întindă o mână de ajutor, dar nici măcar piciorul nu l-am văzut, doar silueta-i fugind spre zări... Da, a alunecat ca umbra pe zidul vieţii!
Nu mai încerca să crezi în umbre, ele-s mai vii ca noi, rămân pe pământ ca nişte fantome în fotografii "de neuitat"... Bag de seamă că acum aveţi şi exemple, ceva mai sus...
Vrei să-ţi găseşti liniştea? Du-te la marginea vieţii şi aruncă-te-n gol! Ai să vezi ce greu îţi vine să-ţi iei elan!
Eşti dusă? Da! Unde? În pădurea cu alune... aveau casă doi pitici, vine pupăza şi spune: "vreau să stau şi eu aici"... Pu! Pu! Pu! "Vreau să stau şi eu aici!" Copilăria: o perioadă a vieţii mele care a meritat trăită... Atât! Cum spnea cineva? Moartea e o binefacere pentru copil, o durere pentru tânăr şi o binecuvântare pentru bătrân... De ce ne rămân în minte citatele, iar cei care le-au scris se duc în negura uitării?
Şi m-am mai dus undeva azi... în braţele unei dorinţi, aceea de a mi se schimba viaţa... Habar n-am dacă-n bine, ştiu doar că cea de acum nu-i viaţa mea, nu e drumul meu..., e doar o cărare către o mică zare. He, de ce-mi plac versurile? De ce-mi cântă-n urechi ritmul lor cântat? De ce-mi plac cântecele şi numai vreau să ascult muzică?
Gata, azi m-am "plăpânzit" de tot, e timp de o controversă (oare?) şi-n altă zi...
Showing posts with label Pupăza care nu mai cântă. Show all posts
Showing posts with label Pupăza care nu mai cântă. Show all posts
Saturday, November 10, 2007
Subscribe to:
Posts (Atom)