Răbdări îmblânzite

N-am avut niciodată răbdare... şi iată că-s aproape 14 ani de răbdări năbădăioase transformate-n răbdări îmblânzite... Timpul are un mare mister, dar şi o sigură caliatate... ne transformă-n oaze de linişte sufletele zbuciumate ale tinereţii. Linişte? Huh, cui îi place liniştea? Da. Liniştea e un atribut controversat (şi ca să subliniez titlul blogului, e o controversă plăpândă). Cel puţin al sufletului meu. Nu suport zgomotele, dar nici să-mi aud tristeţea din gând nu-mi place...
Paradox? Poate. Dar e simplu: iubesc gălăgia veseliei, a pasiunii maxime, a învolburării nerutinoase, urăsc plictiseala, "day by day"-ul care ucide viata, oricum dinainte sortită mortii! Dar într-o lume în care aid e ales între siguranţa zilei şi schimbare, ce mai poţi face?
Duci o luptă cu tine însuţi, potrivnică feldeinţei tale, rămasă-n urmă. desuetă şi aparţinând adolescenţei... şi iar te bântuie amintirile stupide, de pe vremea când erai jună şi înconjurată de libertate şi îngrădeli părinteşti...
Dacă tot ne naştem ca nişte frunze-n vânt, d ece n-am avea dreptul să-nfrunzim acolo unde ne place, să-nverzim când ne place şi să-ntomnăm mai spre iarna care nu va veni niciodată?
Bag mâna-n foc că n-o să ştiu niciodată dacă am urmat drumul acela, da, da, acela pe care am mers tot timpul ţinută de mână, de mama! Cum şi-mi zicea de ziua mea, pe 8, gândeşte-te că mama te ţine de mână şi continuă să mergi... Da, dar m-a lăsat coloana şi ficatul are o bilă bolovănoasă, iar rinichii-s "uretaţi", iar un scaun cu rotile mi-ar prinde chiar bine, ca să nu mai simt durerea când merg!
Povesteam cândva, unuia pe care-l crezusem om în adevăratul sens al cuvântului, cum mă simt eu "handicapată" moral fiindcă nu pot răzbi în această lume "hienoasă"... Părea că vrea să-mi întindă o mână de ajutor, dar nici măcar piciorul nu l-am văzut, doar silueta-i fugind spre zări... Da, a alunecat ca umbra pe zidul vieţii!
Nu mai încerca să crezi în umbre, ele-s mai vii ca noi, rămân pe pământ ca nişte fantome în fotografii "de neuitat"... Bag de seamă că acum aveţi şi exemple, ceva mai sus...
Vrei să-ţi găseşti liniştea? Du-te la marginea vieţii şi aruncă-te-n gol! Ai să vezi ce greu îţi vine să-ţi iei elan!
Eşti dusă? Da! Unde? În pădurea cu alune... aveau casă doi pitici, vine pupăza şi spune: "vreau să stau şi eu aici"... Pu! Pu! Pu! "Vreau să stau şi eu aici!" Copilăria: o perioadă a vieţii mele care a meritat trăită... Atât! Cum spnea cineva? Moartea e o binefacere pentru copil, o durere pentru tânăr şi o binecuvântare pentru bătrân... De ce ne rămân în minte citatele, iar cei care le-au scris se duc în negura uitării?
Şi m-am mai dus undeva azi... în braţele unei dorinţi, aceea de a mi se schimba viaţa... Habar n-am dacă-n bine, ştiu doar că cea de acum nu-i viaţa mea, nu e drumul meu..., e doar o cărare către o mică zare. He, de ce-mi plac versurile? De ce-mi cântă-n urechi ritmul lor cântat? De ce-mi plac cântecele şi numai vreau să ascult muzică?
Gata, azi m-am "plăpânzit" de tot, e timp de o controversă (oare?) şi-n altă zi...