Toamna cade peste noi:
Frunze, gânduri, oameni, ploi...
Pe pământ sunteţi voi doi
Printre anotimpuri; goi.
Plânge universul rar
Cad iubirile-n zadar,
Frigul zbuciumă amar
Sufletul. Eu n-am habar...
E un dor de amândoi.
Ghemuită ca un sloi,
Iubirea se topeşte-n noi...
Pe drum sunt urme de noroi.
Nici urmă de suflet hoinar.
Doar ploaia susură arar
Paşi umezi, grei, trec pe trotuar
Mărunt sărac în buzunar.
Ploaia-adâncă-i, uite, iar!
Trec zâmbete peste amnar
Şi-aprind iubiri mai noi...
Alunecă timpul vioi
Şi-i toamnă pentru doi!
