Amintiri stupide

Se fac 17 ani de când am fost mireasă. Mă credeţi sau nu, am refuzat categoric să joc rolul acesta ipocrit! Din enşpe mii de motive. Căsătoria civilă fusese pe 16 august şi mi-ar fi plăcut să fie doar o zi care să serbeze căsnicia mea, nu mi-au plăcut nunţile niciodată (îndeosebi cele cu dar!), nu-mi plăcea că trebuie s-o fac la mama Naibii, nu erau destui bani astfel încât să nu fie "nuntă cu dar" (bine că am reuşit să-i opresc de la "strigături"!) şi - nu în ultimul rând - nu eram virgină!
Îmi amintesc perfect cum a fost... Deşi miresele trebuie să fie 2bibilite", pe mine nu m-a "alinatat" nimeni, singurul lucru "de lux" pe care mi l-am permis a fost "coaforul"... He, aşa cum prevăzusem, o cacialma! Din partea mea n-a venit nimeni aproape, doar ai mei dragi părinţi şi o fostă amică cu proapătul ei soţ, care mi-au fost şi naşi... Acolo, unde se agaţă harta-n cui, se poartă mai multe perechi de naşi. Noi am avut două: una din partea lui (verii) şi cei "nominalizaţi" mai sus, din partea mea...
Corect este să pun şi nişte dovezi pe aici, nu? Vor veni şi ele. E interesant să-ţi poţi pune la "Gazeta de perete", la dispoziţia oricui, propria-ţi viaţă şi... unica!
Deci, azi 3 noiembrie, acum 17 ani eram o tânără mireasă, lipsită de experienţă, naivă, încrezătoare... Dar n-a durat mult, exact în dimineaţa nopţii nunţii mi-am luat prima lecţie de nevastă... şi mi-am udat perna cu lacrimi amare!
Nevastă! Un cuvânt odios, un fel de epitet caraghios lipit pe fruntea unei femei!
Habar n-am de ce trebuia să-mi amintesc eu acum de ziua aia.. poate că mi-e dor de tinereţea mea, de sentimentele mele pure, de acel om care n-a mai putu face nimic pentru a-ntoarce istoria vieţii...