Veneţia

Cu braţele-ţi de sare mă-brăţişezi tăcută.
Vapoare, bărci, gondole aleargă printre noi.
Oraşul e sub ape, şi gândul de apoi
Îmi spune: aicea-s; râmăn mută!

Aici unde-n palatul cu ziduri de piatră
S-au perindat ca peştii, ei, Dogii, cei faimoşi
Doar porumbeii zboară. Ei sunt cei mai frumoşi
Sunt călătorii zilei, ei, noi, şi-o toamnă-albastră...

Ochi de pisică noaptea, dansează peste ape;
Sunt măşti de carnaval, figuri de ceară, parcă,
Se plimbă-n nemurire, perechile-ntr-o barcă.
E barca-ndrăgostiţilor în care marea-ncape.

Amintiri din copilărie

Aici am enorma vârstă de 8 luni...
Cică m-am născut supărată... sau - zic eu - cu o premoniţie sumbră?

Amintiri din copilărie

Aici am doi ani. Ca să stau "frumos" la pozat, în studio, a trebuit să am pe mânuţe inelul şi verigheta mamei...
Şi aşa este evidentă emoţia ce mă copleşise.
Parcă a trecut infinitul peste mine şi nu-s eu acolo...
Cine poate ştii dacă nu suntem mai mulţi în decursul unei vieţi?
Oare nu e corect să zic: acolo aveam? Poţi vorbi tu însuţi la trecut şi acest fapt e cel mai trist.
Zic unii: să te bucuri că s-a-ntâmplat..., dar alţii-s mai relişti şi spun: cel mai uşor e să mori când eşti copil. Sigur, optimistul are totdeuna ochi numai pentru partea plină a paharului!

Toamnă-n ochii goi

Toamna cade peste noi:
Frunze, gânduri, oameni, ploi...
Pe pământ sunteţi voi doi
Printre anotimpuri; goi.

Plânge universul rar
Cad iubirile-n zadar,
Frigul zbuciumă amar
Sufletul. Eu n-am habar...

E un dor de amândoi.
Ghemuită ca un sloi,
Iubirea se topeşte-n noi...
Pe drum sunt urme de noroi.

Nici urmă de suflet hoinar.
Doar ploaia susură arar
Paşi umezi, grei, trec pe trotuar
Mărunt sărac în buzunar.

Ploaia-adâncă-i, uite, iar!
Trec zâmbete peste amnar
Şi-aprind iubiri mai noi...
Alunecă timpul vioi
Şi-i toamnă pentru doi!

Paris
Motto: De mult m-am împăcat:
Frumos ca un împărat
Parisul e bărbat

De sus se vede totul: e marele oraş
Şi Arcul de Triumf îmi pare uriaş!
E Sena tot acolo, pe hartă. Implicată
Îs eu de-acuma-n istoria... uitată.

E jos oraşul lumii. E mare şi e trist
Şi plînge-n valuri mute: e Sena. E-un artist.
Se-aude-n vaporaşe un cîntec de-nserare
E atît de mare fluviul, de spun că sunt pe mare.

Şi-ncepe valsul barca. Se-nvîrte-n braţe reci
Şi simt cum după mijloc tu mîinile-ţi petreci...
Ah, rătăcirea vieţii aicea m-a adus
Şi simt cum blînd mă legăn. Şi-s sus, sunt tot mai sus.

Luminile-n priviri se-ntunecă ades
Pun pasul lîngă tine. Nimic nu-i de-nţeles.
E turnul unde urcă şi paşii mei şi viaţa
Am tot Parisu'-n mîini. Mi s-a schimbat chiar faţa!

fotografii.ro

fotografii.ro