Ce fel de şofer eşti?

What Kind of Driver Are You?

Re-take this test

Mihaela, you are a Stylish Driver

Do people ever mistake you for being a model? Because you could have stepped right out from the pages of Vogue! Okay, maybe that's going a bit far. But if there's one thing we can say, it's that you're the kind of person who likes to look good all the time, in every way. Can't you just picture yourself behind the wheel of a flashy new car? Any way you choose to roll you're sure to stand out from the crowd. Innovative and self-possessed, you're drawn to glamorous features like alloy wheels and killer stereo systems, and we can't blame you!

Now and then you prefer to veg out in your comfiest pajamas just like anyone else. But when it comes to the open road, it's obvious that a really stylish car is exactly what you need to turn an ordinary day into a head-turning one. Now that's a style you can't afford not to have!

S-au dus zilele...

Aşa deci şi prin urmare, asta-i viaţa, o nimica toată!
Deja-s 40 de zile şi lumea nu mai ştie că cel care a trăit... a fost pe aici, pe lume... Ca atunci când încă n-a venit... Totul e să trăieşti... clipa... Mai contează cum? Oare de ce ar conta?
Pe cine mai interesează ce ai făcut? Doar dacă eşti Einstein, Michelangelo sau cel puţin Mozart, mai ai vreo şansă... Dar o dată născuţi ei, cine mai are şanse?
Lumea este o viziune, una d emoment, o trecere în revistă, un gând. Lumea este o realitate
atâta timp cât tu eşti real, altfel dispare. Doar cei care rămân mai ştiu cât de greu le vine să întâmpine moartea!
E atât de neserios să fii om. Mai bine am fi nişte animale pur şi simplu!
Niciodată nu e prea târziu sau prea devreme, totdeauna e definitiv!

Deja o lună...

Iată, e deja o lună de când nu mai sunteţi aici. Poate că sunteţi altundeva... Mi-ar plăcea să cred că fumaţi o ţigară împreună cu tata şi îi spuneţi ce facem noi, aici, de când el nu mai e...
Oameni dragi pleacă lângă mine, pe ârnd, iar golul din jurul meu e din ce în ce mai mare şi adânc...
Avea tata o vorbă: nu de cel care se duce e greu, ci de cei care rămân să-l plângă! Şi... aşa e!

Ultimul cuvânt

Scriu ultimul cuvînt
spre tine
după ce din întregul
care-am fost au rămas
frînturi,
amintiri ce se succed
doborîtoare spre un contemporan
ce mîine poate-mi va zîmbi
Ce faci acum?
Departe cu gîndul la mine,
cu fruntea
cu buzele
ce-acum îţi sunt nevăzute aproape:
doar atingerea lor uşoară mai
trăsare pe mîna mea
pe ochi, pe frunte, pe sîni...
Să cred că-ntr-un mîine ne vom revedea?
sau într-un azi devenit ieri
Dar dacă sorţii îi suntem efemeri
iar gura ta mă va săruta
pe gura alteia?
Să mai aştept?

Amintiri din cimitir

Da, un titlu lugubru..., dar în realitate nu e nimic mai dureros şi mai incorect! Azi am venit să vă aduc flori şi să aprind o lumânare, deşi normal era să vă felicităm şi să vă spunem : să trăiţi cu numele, a trebuit să spunem Dumnezeu să-l odihnească! Am avut onoarea s-o cunosc pe delicata si distinsa dnă Pruteanu si am incercat s-o incurajez, dar era ca o stană de piatră! Să sperăm că Dumnezeu îi va da putere să treacă peste aceste zile cumplite şi va putea duce mai departe relizările soţului d-ei!

Poezie de dor

Ce trist e totul pe aici
când nimeni nu mai vine
să scrie pentru ca-ntr-o zi
nici mâine să mai fie...
Era un loc, o cafenea
fără cafele multe,
doar fumul greu şi ţigarea
se mai vedeau oculte.
Adusu-mi-ai un veac de cărţi
pe rafturi şi pe frunte
iar acum zaci, înert, în jos
în frig şi-n grund şi-n frânte
gânduri ce-au rămas cu verde
să ne-nfrunte.
Mai strig, dar nu am glas destul
să mai auzi de mine
şi-aş spune-acum, dar nu ştiu cui
ce dor îmi e de tine!
Şi-atunci doar scriu.
Atâta ştiu, să strig cu litere mărunte:
de ce te-ai dus? de ce nu vii?
cu întrebări mai multe!
Acum e greu, dar mâine-i crunt,
poimâine-i şi mai dureros
când văd că-n praf tu te-ai întors
iar lumea-i mai pe dos!
Nici lacrimi calde nu mai am,
nici frunte să măd oară
te-ai dus de tot, iar eu pe geam
privesc, mai pot, afară!

Iată, Domnule Profesor, mâine-s deja Floriile, iar Paştele stă să bată la uşă, nemaivorbind de faptul că vine 23 aprilie şi mie-mi vine să mă ascund... Nu pot crede că vin toate astea fără dv. E mai mult decât trist, e dureros şi nedrpet ce vi s-a întâmplat! E anormal ca la 60 de nai să vă stingeţi în braţele medicilor! Iată, Simfonia nr 5 e pe rol acum, parcă-i un destin semănător cu al dv.!
Mă simt de o mie de ori mai singură acum. Cu cât trece timpul, cu atât sunt mai îngrozită că nu voi mai avea niciun sprijin aşa cum eraţi dv., din depărtarea internetului, o mână-ntinsă către eter. Dumnezeule, unde va merge viaţa mea?
Credeam că nu va veni acestă zi, credeam că eu mă voi topi şi nimeni nu va şti...
Ce mai e de făcut acum? În afară de lacrimi şi dor, nimic nu vă mai întoarce aici! La noi!
Azi am cumpărat Istoria literaturii române contemporane, a prietenului dv., domnul Alex. Ştefănescu. Deja am citi din ea şi-mi place. Chiar dacă are o atitudine foarte critică la adresa comunismului, domnul Alex. Ştfeănescu are un stil foarte elegant, plăcut şi educativ. Am decis să dedic această carte fetiţei mele, să-i poarte noroc la toamnă! Va începe şcoala şi eu nu mai am cui să-i spun ce face la şcoală, unui Profesor care să mă ajute s-o îndrum... Abia aşteptam să am bătăi de cap cu temele ei şi să apeleze la dv.! E mai mult decât nedrept, e incorect!
Domnule Profesor, unde sunteţi? Şi când eram pe lângă Universitate mă gândeam la dv.! Nu pot concepe că vin acasă, iar pe Forum nu mai e scrisul verde! Această culaore pe care nu ştiu dacă am plăcut-o foarte tare vreodată, acum îmi lipseşte efectiv!
Toţi cei de acolo vă duc lipsa, vă caută, vin şi scriu, parcă aşteptându-vă!